Copiii parintilor care lucreaza in strainatate pot beneficia de alocatii europene!

important1Puţini români care lucrează legal în străinătate ştiu că pot primi pentru copiii lor alocaţii destul de consistente, din ţara în care sunt angajaţi.

Copiii ai căror părinţi lucrează legal în străinătate, într-o ţară din UE, pot primi alocaţiile care se dau în acea ţară, în locul celor din România, care sunt, în general, mult mai mici. Copiii au dreptul la această alocaţie indiferent dacă locuiesc în România sau în ţara în care muncesc părinţii lor. Printre altele, pentru a face cunoscut şi acest drept de care pot beneficia românii, Ministerul Afacerilor Externe şi organizaţia Alternative Sociale au încheiat un parteneriat pentru proiectul “Combaterea efectelor negative ale migraţiei în rândul copiilor şi al bătrânilor de acasă”, care va acoperi perioada 2009 – 2011.

Potrivit unui comunicat al MAE, în prima faza, proiectul se va concretiza sub forma unei campanii de comunicare şi conştientizare privind drepturile copiilor cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, conform Regulamentului Consiliului Europei nr. 1408/71. Campania se va desfăşura la nivel naţional şi internaţional în perioada 2009 – 2011 şi include: un spot radio difuzat la nivel naţional şi internaţional, 2.000 de postere şi 10.000 de pliante, 3.000 de ghiduri practice destinate părinţilor.

MAE va promova informaţiile şi prin ambasadele şi consulatele României de pe teritoriul UE, precum şi prin anunţuri pe site-urile reprezenntanţelor diplomatice.

CUANTUMUL ALOCAŢIILE EUROPENE?

Alocaţiile “europene” reprezintă o formă de prestaţii familiale care au ca scop asigurarea securităţii sociale pentru salariaţii şi lucrătorii independenţi, şi membrii familiilor acestora, care au reşedinţa într-un stat membru al Uniunii Europene şi desfăşoară o activitate salarială sau independentă într-unul dintre aceste state. Aceste “alocaţii” se acordă pentru copiii avuţi în îngrijire, ca şi alocaţiile care se acordă în România. Diferenţa constă în faptul că, urmare a desfăşurării unei activităţi salariale sau independente pe teritoriul unui alt stat membru UE, această alocaţie poate avea un cuantumul mai mare (în majoritatea cazurilor), acest cuantum depinzând de legislaţia statului respectiv. De aceste alocaţii pot beneficia copiii ai căror părinţi lucrează legal pe teritoriul Uniunii Europene. Astfel, părinţii care au dreptul de a primi această alocaţie ca urmare a activităţii desfăşurate în afara României, pe teritoriul Uniunii Europene, pot beneficia de alocaţie pentru copiii lor, în cuantumul stabilit de legislaţia ţării în care lucrează, indiferent dacă aceştia au sau nu copiii împreună cu ei.

CE ACTE SUNT NECESARE

Pentru obţinerea “alocaţiei europene” trebuie să vă adresaţi instituţiei competente cu plata prestaţiilor familiale din România (AJPS) şi din statul în care lucrătorul migrant îşi desfăşoară activitatea. Aceste instituţii sunt organizate diferit de la un stat la altul. În Italia, de exemplu, trebuie să mergeţi la Institutului Naţional de Protecţie Socială (INPS).
În Romania, instituţia responsabilă cu plata prestaţiilor familiale este Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, care la nivel local este reprezentată de Agenţiile Judeţene pentru Prestaţii Sociale. Procedura se demareaza prin depunerea formularului E411 completat în partea A la instituţiile abilitate cu plata prestatiilor familiale din România sau din ţara în care lucrătorul migrant îşi desfăşoară activitatea. Plata “alocatiei europene” va fi efectuata dupa completarea integrala a formularului E411 si depunerea acestuia la institutia responsabila din statul UE competent cu plata “alocatiei”. Perioada de timp scursa intre data depunerii formularului E411 la institutia responsabila cu plata “alocatiei europene” si plata propriu-zisa a alocatiei depinde de factori precum: corectitudinea datelor completate in formular (nume, adrese, coduri numerice personale etc.) si perioada necesara obtinerii de informatii de la alte institutii abilitate. Biroul de avocatura Cuculis si Asociati va poate ajuta sa beneficiati de “Alocatia Europeana”.

http://www.indrumari-juridice.eu
http://www.indrumari-juridice.ro
http://www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice

http://indrumarijuridice.forumest.ro

SURSA 

Anunțuri

Despre centrulculturalgraz

Bine ati venit! Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa aveti parte de fericire, sanatate si tot ce va doriti !
Acest articol a fost publicat în Anunturi, Informatii utile și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Copiii parintilor care lucreaza in strainatate pot beneficia de alocatii europene!

  1. Mariana vizaru zice:

    Felicitări pt întrega echipa!va rog daca puteți sa ma ajutați cu formularul e402,cei de la facultatea din romania nu vor sa mil completeze ca e scris in limba germana ,știți cumva ceas putea face sa beneficiez de alocația europeana pt copilul de la facultate?Va mulțumesc!

Scrie-ne parerea ta!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s