La multi ani tuturor romanilor din Graz!

iubesc RomaniaComunitatea romanilor din Graz impreuna cu Asociatia Aripile Sperantei Graz va doreste multa sanatate, fericire si tot ce va doriti cu ocazia acestei zilei speciale 1 Decembrie 2015.

La multi ani, Romania!

1 Decembrie 1918 este Ziua Naţională a României şi machează un eveniment istoric: unirea Transilvaniei cu România.

Ziua națională a României a fost, între anii 1866-1947, ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

„Ziua de 1 decembrie este o poveste mai veche, chiar dacă, pentru noi, de puţină vreme, de doar 23 de ani, reprezintă Ziua Naţională. De aproape 100 de ani, a fost o festivitate care, în fiecare an, a însemnat foarte mult pentru România Mare de după 1918, deşi Ziua Naţională era cu totul alta. Era sărbătorită în luna mai şi dedicată regelui”, a declarat istoricul Adrian Majuru, citat de Mediafax. „România nu s-a putut articula temeinic nici pe o suveranitate puternică până când nu a reuşit, în 1918, să aducă cu mare noroc şi Basarabia, Transilvania cu Bucovina, Banatul, Crişana şi Maramureşul”, a continuat el.

În ceea ce priveşte percepţia pe care românii de astăzi o au despre Ziua Naţională, istoricul Adrian Majuru a precizat că fiecare generaţie îşi trăieşte timpul ei şi are proiectele ei de viitor, însă întotdeauna proiectele de viitor ale fiecărei generaţii, indiferent de timpul ei istoric, depind foarte mult de cadrul social, de oportunităţile care îi sunt oferite sau nu…”

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

(Mihai Eminescu)

 

romaniidingraz

About centrulculturalgraz

Bine ati venit! Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa aveti parte de fericire, sanatate si tot ce va doriti !
Acest articol a fost publicat în Diverse, Impreuna, Impreuna in Graz și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Scrie-ne parerea ta!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s