Voluntariat-Activitati

DSC07878Alatura-te voluntar echipei din Graz prin abilitatile tale.

Scrie-ne un email pe romaniidingraz@yahoo(.)com

Orice ajutor e binevenit.

Cine poate fii voluntar?

Oricine. Atât timp cât există voinţă şi entuziasm, orice persoană poate să aducă în acest mod o contribuţie lumii.

Sunt zeci de motive pentru care ar trebui să faci voluntariat, dar ne-am concentrat pe şase ca să petreci mai puţin timp citind şi mai mult timp făcând voluntariat.

 Voluntariatul te ajută în carieră

6Fie că ai sau nu deja un loc de muncă, voluntariatul te responsabilizează, te învaţă cum să îţi gestionezi timpul, îţi dă anumite competenţe care te vor ajuta la un moment dat în carieră. Atunci când eşti voluntar trebuie să dedici un anumit interval de timp organizaţiei în care activezi, trebuie să lucrezi în echipă şi să înveţi să comunici deschis şi calm cu colegii tăi, trebuie să ajuţi la soluţionarea diverselor probleme, să contribui la un anumit proiect de la început până la final, ceea ce înseamnă că trebuie să fii organizat şi să ştii să gestionezi eficient sarcinile care îţi revin.Toate aceste competenţe sunt absolut necesare la locul de muncă şi te pot ajuta chiar să obţii jobul pe care ţi-l doreai sau să avansezi în carieră.

Voluntariatul te face să te simţi împlinit

Nimic nu se compară cu sentimentul că ai contribuit la comunitatea din care faci parte sau că ai ajutat nişte persoane mai puţin norocoase.
Mai mult, oamenii de ştiinţă au demonstrat că voluntariatul te face mai fericit pentru că reduce stresul şi te face mai sănătos. Potrivit helpguide.org, atunci când îţi canalizezi energia pentru a ajuta pe altcineva eşti mai puţin tensionat, îţi dă un sentiment al apartenenţei şi te face mai încrezător în forţele proprii. De asemenea, voluntariatul te face şi mai sănătos. Stările şi emoţiile noastre întăresc sistemul imunitar. Munca unui voluntar este indispensabilă şi contribuie cu adevărat la o cauză care poate depăşeşte comunitatea în care trăieşti. ( Mai multe despre voluntariat puteti citii AICI )

Printre activitatile noastre incepute am dorii sa amintim :

-cursuri de limba germana nivelul A1.1, A1.2  A 2 si B1, B2 cu predare in limba romana

-cursuri de limba romana pentru copii

-consiliere familiala, sociala, educationala si financiara

-cursuri de inot

-cursuri de mers pe role

-ajutor la teme pentru copii clasele 1-6

.activitari educationale si creative pentru copii

-pictura si arta

-organizari de evenimente

-etc.

Asteptam sa ne scrieti!Va multumim.

43 de gânduri despre „Voluntariat-Activitati”

  1. După două operații la ochișori, Alexandra are nevoie de operații la ambele piciorușe, deoarece suferă de picioare strambe congenital sau varus equin, care este o deformatie a piciorului si gleznei prezenta la nastere (congenital) si acesta este rasucit spre interior, iar varful piciorului orientat in jos. Ea are afectate ambele picioare, talpile îi sunt pozitionate fata in fata. HAIDEȚI SĂ O AJUTĂM PE MICUȚA ALEXANDRA SĂ SE OPEREZE PENTRU A PUTEA PAȘI ÎN ACEASTĂ LUME, PE ACEST PĂMÂNT. Vă mulțumim! https://www.facebook.com/media/set/?set=a.442957132464238.1073741827.276882539071699&type=3

    Apreciază

  2. Este vorba aici doar de acte de binefacere sau si despre altceva? Ma refer in speta la posibilitatea de a face voluntariat pentru a obtine o diploma care sa ajute un CV pt un elev la o brusa in strainatate, de pilda…

    Apreciază

    1. Draga Roryta facem ce putem si incercam sa ii ajutam pe toti oamenii care ne solicita ajutorul si in special cazurile care le cunoastem sau le cercetam personal. Activitatile noastre sunt foarte extinse si in functie de posibilitati ne vom extinde mai mult. Lasati-ne pe email mai multe detalii ca sa ne putem interesa ce demursuri sunt necesare. Va multumim.

      Apreciază

  3. BUNA ZIUA CAUTAM URGENT DE MUNCA …SUNTEM 2 BAIETI CU VARSTA DE 27 SI 28 SI ACUM NE AFLAM IN ITALIA FARA NICI O OCUPATIE..1(CANDIDAT).MA NUMESC BORDEA VASILE SUNT DIN PIATRA NEAMT SI AM 27 DE ANI,AM LUCRAT IN DOMENIUL CONSTRUCTIILOR EXTERIOR SI INTERIOR SI AM URM EXPERIENZE DE 4 ANI:FINISARI,ZUGRAVELI,RIGIPS,PLASTER,GRESIE,FAIANTA…SUNT FOARTE MOTIVAT A COLABORA CU VOI PT CERINTELE DUMNEAVOASTRA.

    2(CANDIDAT) MA NUMESC CALESTRU ANDREI COSMIN SUNT DIN PETROSANI AM 28 DE ANI PERMIS DE CONDUCERE CATEGORIA B(LUAT IN ITALIA) AM ATESTAT EUROPEAN PT MAGAZINIER IN FABRICA SI PT UZ DE STIVUITOR DORESC SA COLABORAM AVAND URMATOARELE MELE EXPERIENZE IN DOMENIUL CONSTRUCIILOR:5 ANI MONTAJ DE PLACI DE MARMURA SI POLISTIRIEN PE EXTERIOR DE FATADA,SUNT CAPABIL SI DE AMENAJARI INTEROARE SI EXTERIOARE …VA MULTUMIM PT ATETIA ACORDATA SI TINEM SA VA SPUNEM CA SUNTEM DISPONIBILI SA COLABORAM LA CERINTELE D-VOASTRA…ASTEPT ORICE RASPUNS FARA NICI O SUPARARE..NOI AVEM CEVA BANUTI T A FII GAZDUITI PT A NU AVEA PROBLEME DAR NE-AM DORII O MANA DE AJUTOR FIINDCA NU STIM UNDE SA MERGEM SI SA INCEPEM…DOAMNE AJUTA

    Apreciază

      1. va scriu eu andrei,din pacate eu nu am carte de munca in ro deoarece am lucrat la negru iar apoi dupa armata am venit in italia…daca sunteti amabili sa ne puteti indruma sau ceva ajutor pt un servici am fii foarte recunascatori d.t.p.d.v….asteptam un raspuns,,,va multumim pt intelegere.

        Apreciază

  4. va scriu eu andrei,din pacate eu nu am carte de munca in ro deoarece am lucrat la negru iar apoi dupa armata am venit in italia…daca sunteti amabili sa ne puteti indruma sau ceva ajutor pt un servici am fii foarte recunascatori d.t.p.d.v….asteptam un raspuns,,,va multumim pt intelegere.

    Apreciază

  5. Buna ziua ma numesc alina si loc in graz de 8 luni cu sotzu meu si 2 copii.sotzul meu munceste ca bucatar la un rest aici in graz 12ore pe zii cu un salariu minim..io nu muncesc deoarece nu cunosc limba miasi dori sa invatz limba dar nu am pe nimeni sa ma ajute…as vrea sa ma inscriu la un curs dar nu stiu unde.va rag daca puteti sa ma ajutatzi.ca multzumesc anticipat.

    Apreciază

    1. Alina ai putea incerca sa depui cerere la firma Brolli o firma de croitorie si chiar daca nu sti limba acolo se ia si cu mai putina germana.Deoarece s-a dat liber pentru romani iti recomand sa te inscrii la AMS fortele de munca unde e posibil sa primesti curs si chiar poate bani.Bafta

      Apreciază

  6. Bun gasit,dragii nostrii,
    Am si eu o mare rugaminte la dumneavoastra. M-am inscris la un loc de munca in agricultura in Graz. Eu sunt in Romania acum. Dar nu stiu sigur daca acea persoana a fost corecta si nu este cumva teapa. Persoana unde ar urma sa lucrez in Graz se numeste Ghindel Jhosef, cu domiciliul in Graz, Mariatros, str.Puntigamer, nr.127,, cod fiscal 8055
    Ma puteti ajuta daca aceasta persoana are ferma, in care aduce an de an muncitori din Romania? Ferma este si agricola si de animale?
    Va multumesc foarte frumos.

    Apreciază

    1. buna ziua..sintem si noi o familie inscrisa sa plecam la acel domn jhosef din graz……..va rog frumos sa ne spuneti daca e adevarat..daca exista ..si ce raspuns ati primit la cerere .dumneavoastra…….asteptam un raspuns urgent va rugam frumos………

      Apreciază

      1. Persoana unde ar urma sa lucrez in Graz se numeste Ghindel Jhosef, cu domiciliul in Graz, Mariatros, str.Puntigamer, nr.127,, cod fiscal 8055

        Apreciază

  7. Draga Gabriela, din pacate trebue sa-ti dau o veste trista. Nu exista nici un Ghindel la adresa respectiva. Acolo se afla un fel de atelier de aparate de masura si control.
    Noi trebuia sa plecam pe 15 august. Intre timp stimatul domn patron ar fi avut un accident la cap cu propriul tractor din ferma. Tu ce intelegi din asta!?
    Teapa curata Gabriela. Ar trebui zilele astea s-o mai sun sa vedem ce-i cu plecarea dar mi-e si greata de ea si de minciunile care mi le va spune. O seara buna sa aveti.

    Apreciază

    1. Nu pot sa cred ce tocmai am citit nu stiu cum de sunt asa de nesimtiti. astazi trebuia sa plecam si noi si aia nu mai raspunde la tel si tocmai citesc comurile…. sa-i fie rusine mai zice ca ea nu isi permite sa isi bata joc de oameni ca are si ea familie si o mama bolnava in spital…pffff ce oameni…

      Apreciază

  8. Buna ziua,si noi am luat de buna ce a zis asa zisa d-na Ghindel,am trimis actele,banii ca sa aflam in cele din urma ca e o minciuna.Eu personal am facut sesizare celor care administreaza site-ul tocmai.ro,cu cateva idei si anume,sa verifice mai sever acele anunturi,sa ceara acte doveditoare ale firmelor si sa nu mai permita ca asa zisii oameni de bine sa-si mai bata joc de sperantele celor care nu cersesc,care nu vor mila,vor doar sa-si creasca copii decent si fara lipsuri

    Apreciază

    1. Am gasit aceasta lista deci nu stiu cat e buna dar sper sa va ajute
      Aceasta este o lista cu numere de telefoane care v-ar putea ajuta sa va gasiti un servici in Austria la Ingrijire de batrani !! Mult succes!!Sunt nr de telefon,unde trebuie sa sunati personal!!!
      Elisabeth lanndskron-0043722951504
      Astrid 00436641239052
      Barbara Blos-00436644990446
      Marika(este romanca)-00436607693821
      -oo436605234637
      Wald Muller-00436763618405
      Luisa Pop(intermediara cu Wld M-e romanca–004369911364435
      Pamela-00436606501140
      Patrik-00436763733212
      Cristian Hanz-0043664440060
      Bauer-00407326011572
      vali-00436643760302
      Roza-00436644721789
      Maria RERIDE-00436763036165
      Maria Nicu (ro)-004369918270821

      Apreciază

  9. Buna
    Ma numesc Cornelia ,am 33 de ani si momentan locuiesc in Italia ,am un baietel de 9 ani .As vrea sa capat cateva informatii de la voi ,cei ce locuiti in Austria de ani buni despre cat costa chiria despre orarul scolilor ,daca au orara prelungit sau nu ,la ce varsta pot sa mearga singuri la scoala ?se gasesc greu locurile de munca ?
    Tin sa precizez ca nu stiu limba germana ,stiu un pic de engleza italiana scris si vorbit (nu stiu cat ma va ajuta asta ).Sunt o persoana serioasa vreau si sa muncesc as avea ceva banuti cat sa rezist ceva timp dar nu stiu cum merg lucrurile …Astept raspunsul vostru .
    Multumesc.

    Apreciază

    1. Buna ziua.
      La intrebarea dvs am rugat-o pe doamna Neli care este de 23 de ani in Austria sa va ofere un raspuns.
      Acesta e mesajul ei :

      Da. E frumos si placut sa poti ajuta.Dar eu nu asi vrea sa spulber visele si dorintele cuiva.Eu nu sint in masura sa dau informati clare, dar pot sa va dau unele sfaturi din experianta celor 23 de ani de Austria.Traim in orasul GRAZ, unul din cele mai scumpe orase ale Austriei cu cel mai mare procentaj de somaj. Aici chirile sint forte scumpe aproximativ 50% din salariul mediu net. Dar asta se evalueaza in functie de bugetul fiecaruia.
      Scolile au, dar nu fiecare, programe de dupamasa si inscrierile in functie de bugetul fiecaruia si de scoala.
      Nu cunosc sa fie vreo lege cu privire la varsta scolarilor care merg singuri sau ansotiti. Asta ramane la hotararea fiecarui parinte,in functie de distanta si riscurile care ar putea fi posibile. Fetita mea acum 16 ani cind mergea in clasa 1-a,de obicei mergea singura fiind foarte aproape ca.5 min.pe jos. Copii pina la varsta de 11 ani nu au voie sa fie lasa-ti singuri acasa,sau nesupravegiati de o persoana majora.
      Cu locurile de munca este foarte greu, mai nou nu se mai fac angajari fara A1 sa A2 de limba germana (depinde de brancha si calificare) dar se mai fac excepti la munca cea mai grea si prost platita.
      Limba engleza nu ajuta fara germana si italiana tot la fel, doar suplimentar.
      Limba germana este cel mai esential lucru astazi pentru integrare si o meserie buna sau cautata.
      Acum 23-24 de ani nu ne-am confruntat cu asemenea probleme de limba,dar astazi si noi sintem foarte afectati din aceasta cauza.
      Daca nu aveti pe cineva aici, apropiat care sa va ajute intens material,moral atunci sansele sint foarte grele.
      Sora mea cea mica are acum 28 ani,a venit acum 3 ani,este complet integrata dar nu mia fost usor,am angajato la mine pe o perioada de 1 an, obligatoriu pentru obtinera dreptului de munca. De atunci sau schimbat mult lucrurile si e si mai greu cu integrarea.
      Fara o baza sau suport,cunostinte si relati este forte dificil sa te poti stabili sau integra.
      Eu va doresc mult noroc si sfatul cel mai mare este sa invata-ti germana.

      Apreciază

      1. Multumesc mult de raspuns ,si de timpul acordat .Nu am pe nimeni nici in Graz nici in alta parte a Austriei.Mi-am imaginat ca e greu nestiind limba si mai ales cu un copil care depinde suta la suta de tine ca parinte la varsta de aproape 9 ani .nu e este inca autonom ,aici ma refer sa mearga singur la scoala sa isi prepare singur ceva de mancare..etc.Ma mai gandesc poate pe viitor sa incerc pentru ca si aici in Italia lucrurile nu sunt prea roz .Locuiesc in apropiere de Milano si chiriile sunt f.mari 650 -750 de euro.Multumesc inca odata si succes tuturor celor ce isi incearca norocul in Austria

        Apreciază

  10. numele meu e cornelia si am contrct cu o firma din austria ,dar din pacate am multe nelamuriri si doamna cu care ar trebui sa tin legatura care se ocupa ce soarta noastr a ingrijitoarelor din pacate este f categorica si nu comunica deloc cu mine ,ce pot sa fac ?
    VA MULTUMESC

    Apreciază

    1. Buna dimineata exista un grup pe facebook unde puteti pune intrebari si cateva doamne dragute va raspund.Deocamdata este singura metoda prin care doamnele care lucreaza la ingrijire batrani au sanse sa afle ceea ce le intereseaza.
      Grupul se cheama FERITIVA DE INTERMEDIARII TEPARI

      Apreciază

  11. Felicitări întregii echipe,va rog frumos ar putea cineva sa ma ajute cu formularul e402?Cei din romania nu vor să-mi completeze formularul cai in germană scris,ceas putea face?Va mulțumesc! Dumnezeu sa va ajute in continuare!

    Apreciază

Scrie-ne parerea ta!